După cum a promis de la bun început, Alexander Bălănescu a oferit craiovenilor o seară de muzică unică, diferită şi inconfundabilă, ce-i poartă categoric semnătura
Miercuri seară, Filarmonica „Oltenia“ a avut un oaspete special. Violonistul Alexander Bălănescu, fondatorul „Bălănescu Quartet“ şi reputat muzician, mai ales peste hotare, a cântat pentru prima dată în Craiova. Asta s-a întâmplat în faţa unei săli îmbucurător de plină pentru o seară de muzică de cameră, unde spectatorii sunt, de regulă, puţini.
Abia venit de la Bucureşti, unde a cântat cu Ada Milea, Bălănescu a oferit câteva zeci de minute bune de educaţie muzicală modernă, îndepărtându-se de stilul clasic de interpretare cu care eram obişnuiţi. Bach a sunat altfel din arcuşul şi vioara românului plecat în ‘69 din ţara noastră. „Avertizarea“ dinainte de concert a rămas valabilă. Bach-ul lui Bălănescu a fost plin de improvizaţie, condimentat din plin cu stilul pasional de interpretare care, din câte şi-au dat seama spectatorii, îi este mai mult decât caracteristic. Bălănescu l-a luat pe Bach şi l-a făcut al lui.
Povestea lui Johnny
De la atâta pasiune în cântat, s-a rupt şi o coardă de la arcuş. N-a băgat nimeni de seamă, căci suna la fel. Cu aceeaşi dexteritate, avangardist şi nonconformist, după Partita nr. 3 a compozitorului german, domnul cu pălărie neagră şi ochi albaştri ne-a flatat cu două compoziţii proprii, în primă audiţie. „Winter Variations“, o melodie iernatică, amorţită şi tristă, a fost compusă pentru coloana sonoră a filmului „Il Partigiano Johnny“, un film de război în care această lucrare spune, prin muzică, povestea personajului principal. Trăiri, emoţii, tremur, furie şi momente de linişte ni l-au caracterizat pe acest Johnny, un nume pe care nu-l vom uita prea curând, căci deja ne e prieten. Variaţiunile care au urmat sunt materializarea deciziei lui Bălănescu de a valorifica această coloană sonoră într-o piesă de concert.
Muzică pentru fiica lui
Locuieşte şi cântă, în mare parte, în capitala Marii Britanii. Rigoarea şi fineţea englezească se văd chiar şi în cele mai agresive gesturi ale sale, când ceartă vioara sau pare că va rupe de tot arcuşul. „Studies for Miriam“, lucrarea cu care şi-a luat la revedere, e compusă pentru fiica violonistului. E un melanj între polifonia simplă cu influenţe populare, un „moto perpetuo“, cum îl numeşte creatorul ei, în care ritmul se schimbă în permanenţă şi, în fine, un experiment: cum să scoţi sunete de percuţie la vioară. Deşi a cântat şi ne-a vorbit doar o oră şi ceva, frumosul om cu o vioară ne-a stat în faţă ca un monument de concentrare, virtuozitate şi stricteţe, cu o tehnică şi un aer aparte.
Dacă nu aţi apucat să-l vedeţi şi, mai ales, să-l ascultaţi, puteţi sta liniştiţi. Alexander Bălănescu va colabora în continuare cu filarmonica şi veţi avea prilejul să-l vedeţi, cu mai multe ocazii, pe omul care l-a reinventat pe Bach în faţa noastră. Un domn înalt, cu ochii mai albaştri decât cerul şi cu o cicatrice pe gât, care arată devotamentul faţă de instrumentul pe care il stăpâneşte atât de bine.
